Campanii de ecologizare și insule de colectare selectivă

Gunoaieleacele lucruri de care scapi, ceva care e normal să miroasă urât și să arate și mai urât, nu-i așa? Schimbarea acestei perspectivei necesită timp și efort, creativitate, perseverență și implicarea tuturor. Gunoiul, din păcate însă, ne și definește. De la ce conține, la cum miroase, la cum arată locurile în care este depozitat și, mai ales, în ce se transformă după ce interesul imediat pentru acel produs nu mai există.

Așa cum arată paginile anterioare, au fost abordate pe rând toate acestea: a fost  identificat acest gunoi, pus pe categorii, ocazie cu care copiii au aflat că nu tot e chiar gunoi, ci poate fi chiar o resursă. Cum nimănui nu îi place când depozitarea lui se face pe maluri, pe dealuri, pe poteci – gunoiul a fost adunat, separat pe tipuri de materiale și destinații. 

Din primăvară până-n toamnă târziu, cu mic cu mare – copii, profesori, vecini și prieteni, înarmați cu saci colorați și multă voie bună au luat dealurile la pas. Cioburile și sticlele rătăcite în iarbă au ajuns în sacii verzi, ambalajele de plastic și conservele metalice în sacul galben, menajerul la sacul maro. Recipientele de plastic și sticlă returnabile au ajuns la automat și s-au transformat în hrană pentru cățeii care au acompaniat în cele 5 campanii de ecologizare echipele de „intervenție”. Grație sincronizării cu salubrizatorul, tot ce a fost astfel adunat a ajuns  în stațiile de sortare și nu a rămas lângă pubele, necolectat.

Și nu în ultimul rând, au fost făcuți câțiva pași și în a repara imaginea pe care clasicele pubele de gunoi o au. Cu alte cuvinte, a fost construită o casă nouă pentru gunoi… la figurat, dar și la propriu! Insulele de colectare a deșeurilor realizate și amplasate în Roșia Montană sunt chiar niște case: una pentru plastic și metal, una pentru hârtie și carton, una pentru sticlă și ultima pentru deșeuri menajere. Aceste căsuțe nu sunt genul de pubele de care ți-e teamă să te apropii şi care te îndepărtează cu aspectul lor insalubru. Sunt niște structuri jucăuşe din lemn care te invită să faci încă un pas în față, cât să vezi mai bine toate informațiile afișate pe ele. Așadar, dacă faci o plimbare prin Roșia Montană și dai în drumul tău de aceste insule de colectare sub forma unor pâlcuri de căsuțe de lemn, apropie-te, citește și află că fiecare deșeu pe care l-ai aruncat în căsuța corectă face mai puțin rău copacilor, planetei, apei, aerului și subsolului.

Complici în imaginarea și realizarea acestor colțuri mai vesele pentru gunoiul Roșiei Montane au fost Andrei Szekely, meșter local și Claudia și Virgil Apostol, de la ARA / Adoptă o Casă la Roșia Montană. Mulțumim administrației locale pentru sprijinul dat în identificarea celor mai bune locuri pentru amplasarea insulelor de colectare (5 în total), precum și SC Salubritate Apuseni pentru colectarea deșeurilor.

Galerie Foto

Urmărește-ne pe Asociația 37Cerc de Artă Contemporană și pe Casa 37

© 2025 Asociatia37. All Rights Reserved.